Arhiva

Posts Tagged ‘Chirtoacă’

Astăzi am descoperit un nou think-tank şi am redescoperit primarul de Chişinău

noiembrie 15, 2008 Mihai Bologan 6 comentarii

Astăzi, 15 noiembrie, cînd tot Chişinăul, metaforic vorbind, a mers să vadă ce se întîmplă la deschiderea MallDova, eu am preferat să particip la lansarea unui think tank de tineri – ThinkMoldova. Trebuie să spun că pe unii din fondatori am avut ocazia să-i cunosc pînă acum, iar ideea lor de a-şi lansa un proiect propriu pe piaţa think-tankurilor din Republica Moldova este mai mult decît salutabilă, mai ales că ei se poziţionează din start ca fiind diferiţi: sunt tineri, au viziuni noi şi au toate şansele să se promoveze cu acest brand care la moment este “liber”. Sloganul “Think Moldova-Change Moldova” nu este unul politic, dar cheamă la mobilizarea tinerilor în elaborarea strategiilor şi politicilor pentru tineri. Sunt sigur că pe parcurs această echipă ce numără în prezent 5 persoane, va acumula experienţa necesară şi va ajunge în cîţiva ani unul din think-tankurile de referinţă din Moldova, iar numărul de membri şi proiecte va fi în creştere.
Fiind reprezentantul IDIS Viitorul, care este lider între think-tankuri în Moldova(părerea mea, cine nu e de acord, să vină cu argumente) susţin crearea unei concurenţe sănătoase între astfel de organizaţii, dar cu condiţia ca activităţile şi produsele generate în cadrul acestei concurenţe în creştere să fie de o calitate înaltă, astfel avînd de cîştigat societatea civilă.
Primul eveniment ThinkMoldova de fapt a fost o discuţie cu dnul Primar General Dorin Chirtoacă, pe care, recunosc, am avut ocazia să-l văd pe viu pentru prima dată. Deşi o anumită imagine despre dnul Primar mi-o făcusem după posturile TV imparţiale şi cele patriotice, totuşi abia astăzi am putut să descopăr(pentru mine) cine este de fapt Dorin Chirtoacă, care este logica gîndirii sale şi care sunt viziunile sale privind situaţia din oraş, dar şi din ţară. După părerea mea, este o persoană competentă(în ciuda criticilor aduse în adresa sa), care cunoaşte situaţia din oraş, care are o verticalitate politică şi morală de invidiat, şi mai este şi un bun gospodar(ca primar). Nicio întrebare adresată pe parcursul celor două ore şi ceva de discuţii nu a putut să-l pună în dificultate, deşi au fost şi unele incomode, mai mult ca atît, toate întrebările şi-au găsit răspunsuri clare, explicite şi exhaustive, fără ocolişuri sau evaziuni. Mi-a atras atenţia şi modalitatea de abordare a problemei costului gigacaloriei: cel mai mare preţ l-au propus experţii suedezi – 875 lei, la care Termocom a cerut iniţial un tarif de 844 lei, ca mai apoi la semnarea memorandumului să se ajungă la 740 lei(Termocom). IDIS Viitorul(la studiu au participat expertii Victor Parlicov si Tudor Şoitu) a estimat că preţul n-ar trebui să depăşească 651 lei. La toate acestea primarul a dat un răspuns foarte înţelept: SĂ SE FACĂ AUDIT LA CET1 ŞI CET2 PENTRU A SE EVALUA COSTUL REAL al gigacaloriei, astfel că este posibil că se va demonstra că tariful de 540 lei este cel real. Bravo! E un fel de a parafraza o cunoscuta expresie: Мы с вами посоветовались, а я решил как лучше. În cazul în care tariful este cel pretins de Termocom, întreprinderile susnumite n-au decît să demonstreze că toate calculele sunt facute corect.

În final, vreau să mulţumesc ThinkMoldova pentru această oportunitate şi să le urez mult succes în continuare! Iar pentru Primar, respectul meu personal şi susţinerea!