Noua adresă a site-ul Clubului IDEA
Din cauza problemelor de hosting apărute şi pentru a putea fi întotdeauna disponibil pentru cititori, site-ul Clubului IDEA a fost transferat pe o nouă adresă: http://ClubulIDEA.wordpress.com. Vechea adresă nu va fi actualizată.
Prefaţă
Ce se va întîmpla în anul 2009 cu economia Republicii Moldova: se va “prăbuşi” leul moldovenesc, se vor întoarce 200-300 mii de emigranţi sau chiar un milion, vom avea o inflaţie de 50% în doar cîteva zile sau cel mult săptămîni, va scădea brusc exportul sau se va diminua considerabil remitenţele, va scădea pînă la limită rezervele Băncii Naţionale care cu atît greu au fost agonisite? Sunt o serie de întrebări pe care orice cetăţean obişnuit din ţara noastră, cu sau fără studii economice şi le pune după ce ascultă cu atenţie ştirile economice la posturile TV sau le citeşte în cele mai importante mijloace de informare. Toate aceste presupuneri, sau scenarii apocaliptice întotdeauna sunt lansate de “mai mulţi experţi”, astfel că ştirile sunt într-atît de credibile încît se crează impresia că la fiecare afirmaţie a lucrat o echipă întreagă de experţi economici, din cîteva domenii, care reprezintă mai multe instituţii şi care au ajuns prin consens la aceste concluzii deloc îmbucurătoare pentru economia noastră.
Dacă e să ne referim la instituţiile media “imparţiale” şi corecte, ele se limitează în a oferi posibilitatea de a se exprima “părţii inculpate”, care de obicei este însăşi Guvernul în persoana Primului Ministru, sau Ministerul Finanţelor, sau Ministerul Economiei sau Banca Naţională. Uneori, vina se mai dă pe Biroul Naţional de Statistică, deşi puţini “experţi” probabil cunosc cum are loc procesul de colectare a datelor statistice şi care este în esenţă sensul indicatorului IPC (Indicele Preţului de Consum) – care stă la baza calculării inflaţiei în Republica Moldova. Răspunsurile acestor instituţii sunt deobicei vagi, afirmîndu-se că “totul este sub control” sau “nu e nimic corect din ce au spus experţii” sau doar se pune în eter informaţia că “instituţia X nu a dorit să comenteze aceste afirmaţii”.
În rezultat, consumatorii de informaţii, adică oamenii simpli sunt mai degrabă tentaţi să accepte ca fiind corecte scenariile apocaliptice, decît frazele liniştitoare, dar deloc atractive şi convingătoare din partea oficialităţilor.
Problema instituţiilor media
Orice instituţie media se ghidează în primul rînd de audienţă şi caută să producă ştiri cu impact, fără să ţină cont de efectele colaterale pe care le produc aceste ştiri asupra publicului. De asemenea, fiecare instituţie media, atunci cînd vine vorba de subiecte economice are nevoie ca de aer de experţi pentru a da credibilitate reportajului, deoarece nu au specialişti proprii care să scrie astfel de ştiri. O altă problemă e că experţii nu întotdeauna sunt disponibili, în special cei care sunt angajaţi în organizaţii internaţionale şi nu pot acorda interviuri fără acordul superiorilor. Rămîn doar experţii disponibili, care de obicei sunt reprezentanţii think-tankurilor sau ONG-urilor, care nu sunt implicaţi direct în procesele economice din Republica Moldova. Instituţiile media de asemenea se ghidează de şabloane atunci cînd prezintă ştiri, adică trebuie să prezinte cîteva opinii, ceea ce este foarte grav în cazul ştirilor economice, mai ales că publicul rămîne complet derutat, fără a avea posibilitatea să cunoască care este situaţia reală, ci doar păreri.
Insuflarea panicii în rîndul oamenilor – principalul pericol al ştirilor economice negîndite
În ultimele 3 luni m-am simţit în rol de consultant financiar-bancar. Chiar la un moment dat a început să-mi placă acest rol, deoarece cîteva zeci de persoane m-au întrebat ce se va întîmpla cu depozitele? Sau ce e mai bine, să depună banii în lei sau dolari, sau mai bine să-i retragă pe toţi. OK, nu aş fi avut aşa popularitate dacă nu ar fi apărut ştiri care să pună la îndoială siguranţa depozitelor şi care să ne sperie cu criza financiară în sistemul bancar. Acum mai puţin se discută despre acest subiect, dar lumea a început să mă întrebe: dacă leul tot se prăbuşeşte, să cumpăr euro sau dolari?! Deci sunt oameni care privesc zvonul privind prăbuşirea leulul ca pe un fapt împlinit şi îşi fac planuri pe viitor.. Deci, cine va fi de vină dacă lumea va căuta masiv să-şi scoată economiile din bănci pentru a nu le mînca inflaţia şi dacă va cumpăra masiv dolari şi euro? Va fi de vină instituţia media care a publicat ştirea sau expertul care a verbalizat-o? Instituţia se va spăla pe mîini pentru că a prezentat o ştire şi a oferit cîteva opinii, iar expertul e expert, cine poate să-l învinuească sau cine vreodată a învinuit în Moldova un expert pentru că a prezentat păreri eronate şi lipsite de argumente? Vor suferi oamenii care vor fi luaţi de valul panicii şi probabil tot ei vor fi consideraţi vinovaţi dacă vor rămîne în pierdere în cazul în care scenariul apocaliptic nu se va realiza.
Soluţii
Instituţiile media trebuie să elaboreze un cod etic privind prezentarea ştirilor economice de maximă importanţă, astfel ca orice ştire care este prezentată şi poate potenţial să instaureze panică între consumatori sau clienţii băncilor, trebuie să fie dezbătută în cadrul unui talk-show sau chiar în cadrul buletinului de stiri. Condiţia necesară e ca numărul de persoane care discută subiectul să fie două sau trei, iar cel puţin una din ele să reprezinte instituţia ce este vizată în cadrul ştirii/evenimentului (Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii, Banca Naţională, Biroul de Statistică ş.a.). Astfel, în urma unor discuţii de maxim 10 minute va putea fi formată o imagine mult mai clară despre subiectul economic pus în discuţie şi va fi clar ce argumente sunt deplasate şi care într-adevăr au suport economic.
De asemenea, instituţiile media importante, în special televiziunile ar trebui să aibă propriul specialist în economie, astfel ca să nu recurgă de fiecare dată la părerea experţilor cînd vine vorba despre o ştire economică.
Instituţii media ar trebui să renunţe la sintagme gen “mai mulţi experţi”, în favoarea numirii respectivilor experţi sau a instiuţiilor pe care ei le reprezintă, astfel consumatorii de ştiri vor putea alege între instituţii/experţi credibili şi cei care lansează afirmaţii neargumentate.
Codul Etic, ce ar reglementa modalitatea de prezentare a ştirilor economice ar trebui să fie unul mutual, astfel ca nicio altă instituţie, gen CCA, să nu poată urmări respectarea lui, chiar însuşi instituţiile media ar trebui să fie cointeresate ca acest Cod să fie respectat. Consider că prezentarea lui ar trebui să fie simbolică, ca un angajament către cititori/telespectatori, că toate ştirile economice prezentate pe viitor vor fi pe deplin argumentate, astfel ca utilizatorii acestei informaţii să poată avea încredere în ele.
De ce ştirile economice nu trebuie să fie senzaţionale?
Pentru că oamenii noştri se interesează de economie şi doresc să fie mai elevaţi şi iniţiaţi în acest domeniu. Ei doresc să înţeleagă exact care sunt procesele economice şi care sunt cauzele care pot duce la anumite situaţii negative, gen criză financiară, inflaţie, deprecierea valutei, scăderea remitenţelor etc. Dacă nu li se vor prezenta ştirile economice fără explicaţiile necesare, ei vor fi tentaţi să înţeleagă greşit aceste procese, deci să i-a şi decizii greşite.
Exemple de pronosticuri greşite lansate în cursul anului 2008:
- preţul la petrol va atinge 200, apoi 250 dolari pe baril
- inflaţia în 2008 va fi de peste 10%
- în 2008, în industrie va fi o creştere de 10, 15, 20% (după diferite surse)
Fiecare ţară devine cunoscută pentru străini prin cîteva lucruri de bază: prin gările sale, prin hotelurile sale, prin locurile de interes turistic şi în mod inevitabil, prin valută. Din păcate nu putem afirma că Republica Moldova este o ţară cu un nivel de dezvoltare turistic excepţional, la fel precum nici Aeroportul Chişinău nu reprezintă un nod internaţional pentru pasageri, gara feroviară din Chişinău are conexiuni mai mult cu ţările din CSI, pentru care ea reprezintă mai degrabă un punct terminus, decît o punte de legătură. Cu ţările din vest legătura este dificilă din cauza ecartamentului diferit. De aceea puţini care reuşesc să admire Gara Feroviară din Chişinău recent renovată.
Ce se întîmplă totuşi cu turiştii care reuşesc să ajungă în ţară? În mod normal îşi schimbă valuta proprie în lei moldoveneşti şi rămîn miraţi de caracterul destul de simplist şi neatractiv al bancnotelor. La capitolul diversitate putem menţiona doar faptul că ele sunt de culori diferite, deşi şi aici sunt probleme: bancnotele de 1 şi 100 lei au culori asemănătoare, iar cele de 200 şi 500 lei se deosebesc cam greu dacă nu le examinezi mai atent. Un alt element divers este faptul că pe partea opusă sunt imagini diferite, în rest aceleaşi bancnote, indiferent de valoarea nominală. La capitolul monede nu stam cu mult mai bine. Cu excepţia monedei de 50 bani, care este considerată una frumoasă, celelalte sunt făcute dintr-un aliaj simplu: aluminiu şi zinc, care uşor se uzează şi se murdăreşte, de asemenea, nicio monedă cu valoarea pînă la 25 de bani nu reprezintă ceva disctinctiv.
Astfel, turiştii care ne vizitează, pot admira bancnote trase la indigo şi nişte monede la fel de omogene ca şi stil şi conţinut.
La moment este greu de învinuit pe cineva de desingul acestor bancnote şi monede, deoarece el a fost elaborat la începutul anilor ‘90, chiar şi a bancnotei de 1000 de lei. Probabil atunci se aştepta o inflaţie mare şi nu s-a căutat tipărirea unor bancnote speciale. Un alt motiv ar fi fost lipsa unor posibilităţi tehnice şi financiare pentru a comanda un design mai atractiv pentru bancnote şi monede.
Ce s-ar putea de făcut în prezent?
De obicei, introducerea unor bancnote cu un design nou necesită argumente foarte serioase, cum ar fi necesitatea efectuării unei denominări sau tranziţia către altă valută. Aşa s-a petrecut în România, unde bancnotele au fost astfel modificate ca să fie de dimensiunea bancnotelor Euro, valută la care ţara vecină planifică să treacă în următoarea perioadă. Alt motiv ar fi schimbarea monarhului, aşa cum se întîmplă în ţările Commonwealth sau un alt motiv ar mai fi producerea unei revoluţii sau schimbări constituţionale. Desigur, nici una din aceste situaţii nu este caracteristică ţării noastre, astfel că nu se impune la moment schimbarea tuturor tipurilor de bancnote cu altele noi. În schimb, pot fi retrase din circulaţie bancnotele de 1 leu pentru a fi introduse monede atractive, în valoare de 1 şi 2 lei.
De ce monede de 1 leu şi nu bancnote?
Bancnotele de 1 leu care circulă în prezent nu-şi justifică rolul său de monedă de hîrtie. În alte ţări, cea mai mică monedă de hîrtie are valoare mult mai mare (România – 1 RON(cca. 4 lei), Zona Euro – 5 euro(cca. 67 lei), Rusia – 10 ruble (cca 3,5 lei), SUA – 1 dolar (10,5 lei). În mod normal, scopul bancnotelor e de a reprezenta o valoare mai mare a monedei, iar pentru valori care sunt considerate mici, sunt utilizate monedele obişnuite. Puţini vor reuşi să răspundă rapid la întrebarea ce se poate procura cu 1 leu în Moldova sau ce valoare reprezintă 1 leu în prezent. Cel mai probabil la majoritatea 1 leu se asociază cu costul unei călătorii în trolebuz şi cam atît. Bancnotele de un 1 leu sunt fie deficitare, fie în surplus, fiind depozitate în mod cît se poate de ciudat de către şoferii de maxi-taxi şi controlorii de pe liniile de trolebuz, care sunt şi cei mai mari utilizatori ai acestor bancnote. Îi vezi fie făcînd “pachete” de 2 lei, 7 lei sau 9 lei… Iar la sfîşitul zilei fac pachete de 100 de lei pentru a le schimba la magazin. Consumatorii nu acordă o importanţă prea mare acestor bancnote, astfel că ele sunt cele mai uzate, timpul de “viaţă” a unei bancnote fiind de mai puţin de un an. Introducerea monedelor de 1 şi 2 lei în locul bancnotelor de 1 leu ar fi o soluţie în acest sens. Timpul de viaţă a unei monede este mai mare, ele putînd fi păstrate în stare bună ani în şir, astfel că nu este nevoie de le lansat pe piaţă în asemenea cantităţi mari precum bancnotele. De asemenea, nu este nevoie de măsuri speciale de protecţie pentru monede, ceea ce ar putea fi un cost redus de producere al lor în comparaţie cu bancnotele. Posibilităţile de falsficare a monedelor de 1 şi 2 lei este practic zero, deoarece nu ar fi rentabil şi este destul de uşor să depistezi un fals, dacă aliajul din care e făcută moneda originală este calitativ. De asemenea, monedele de 1 şi 2 lei ar putea fi utilizate ca elemente de promovare a ţării, putînd fi emise serii asemănătoare celor comemorative, dar ca monede circulante. Acest fapt ar creşte interesul atît al populaţiei faţă de leii de 1 şi 2, cît şi a străinilor. Ar putea fi emise, spre exemplu, seriii cu cetăţile istorice ale Moldovei sau cu cei mai importanţi domnitori. De asemenea, comemorarea fiecărui an ar putea de asemenea fi reprezentat pe monedă, de exemplu: Anul Tineretului – 2008 sau 2009 – împlinirea a 650 de la întemeierea statului moldovenesc medieval.
Experienţă proprie şi internaţională
Moldova a avut deja experienţa de a avea monede de 1 şi 5 lei, care circulau împreună cu bancnotele de aceeaşi valoare. Scoaterea lor din circulaţie a fost motivată în primul rînd prin faptul că ele puteau fi uşor falsificate, în special datorită faptului că erau simple ca design, la fel ca şi metalul din care era făcut. În privinţa monedelor de 1 leu o obieţie aparte era dimensiunea mică a sa. Desigur, se impune ca monedele de 1 şi 2 lei care ar putea fi introduse să fie cel puţin cu 50% mai mari decît cele de 50 bani actuale.
Cît priveşte experienţa internaţională, putem urma exemplul României, care a scos din circulaţie treptat, timp de 3 ani, bancnotele de 500 lei, 1000 lei şi 5000 lei, pentru a le înlocui cu monede de aceeaşi valoare. Explicaţia a fost că acele bancnote nu mai prezentau o valoare importantă şi puteau fi considerate ca “mărunţiş”. Ulterior, ele au devenit monede de 5, 10 şi 50 bani noi. Un alt exemplu este cel al zonei Euro, unde din start nu s-au introdus bancnote de 1 şi 2 euro, preferîndu-se monede, fiecare dintre ţările membre a zonei Euro are posibilitatea să-şi imprime propriul desen pe verso-ul monedelor Euro bătute în ţara sa. În Rusia, de asemenea, nu s-a introdus bancnote de 1 şi 5 ruble, preferîndu-se monede de 1, 2 şi 5 ruble, la ultima denominare efectuată. În Ucraina, pe lîngă bancnotele de 1 hrivnă, circulă şi monede de 1 hrivnă, care sunt diferite, pe lîngă cea de bază circulînd şi monede speciale.
Concluzie
Introducerea monedelor de 1 şi 2 lei va creşte încrederea populaţiei faţă de moneda naţională şi o va face mult mai atractivă pentru turiştii care ne vizitează, dar şi pentru numismaţi din toată lumea. Aceste monede pot fi un element de promovare a ţării şi a principalelor valori naţionale. Costul producerii acestor monede pe termen lung ar putea fi mai mic decît cel al tipăririi bancnotelor din cauza că ultimele se uzează mai repede şi conţin măsuri de protecţie contra falsificării. Introducerea monedelor de 1 şi 2 lei ar putea teoretic stimula şi consumul, deoarece populaţia este mai tentată să se despartă de monede, decît de bancnote. Există totuşi şi riscul ca aceste monede noi să fie păstrate de populaţie, dar ponderea lor în total va fi mică.
Site-ul Clubului IDEA
Pagina oficială a Clubului IDEA a fost lansată oficial şi este gata pentru a cuprinde toate ideile ce vor fi lansate în cadrul Clubului. Adresa web este http://idea.key.md iar pentru a fi mai uşor de reţinut, am lansat sloganul “este IDEA, este şi KEYa”.
În curînd, pe lîngă IDEILE lansate, veţi mai putea găsi pe această pagină informaţii despre activităţile Clubului şi informaţii despre posibilitatea de aderare la Club.
Vă urez navigare plăcută şi să savuraţi IDEILE noastre! Desigur, discuţiile şi critica obiectivă sunt binevenite.
În data de 5 aprilie 2009, alegătorii din Republica Moldova sunt aşteptaţi pentru a decide care va fi configuraţia noului Parlament. Lupta desigur va fi dată în mare între reprezentanţii actualei puteri şi partidele de opoziţie, în calcul mai putînd apărea şi cîteva partide surpriză, dar cu şanse reduse de a accede în Parlament.
Problema pe care doresc s-o abordez e capacitatea partidelor de a prelua guvernarea. În primul rînd dacă vreun partid are aşa capacitate şi cum poate fi ea cuantificată.
Voi enumera doar cîteva structuri care trebuiesc completate cu personal de partid în cazul în care o formaţiune vine la guvernare, fiind vorba de: un număr de circa 30 mandate parlamentare sau chiar mai mult, cel putin 15-20 de persoane care să aibă funcţii de miniştri în Guvern, un număr de 5-10 consilieri în cadrul Consiliul Municipal Chişinău şi eventual alte persoane care ocupă funcţii de pretor, primar sau viceprimar, funcţia de preşedinte al ţării şi cîteva persoane care vor fi consilieri, un număr de persoane care vor fi ambasadori ai RM peste hotare etc. Dacă nu includem funcţiile de viceminiştri şi alte funcţii de importanţă mai mică, deja se adună peste 60 de persoane competente şi foarte bine cotate de care are nevoie un singur partid pentru a putea conduce ţara.
Deoarece circa 7 partide pretind cu adevărat la accederea în Parlament este greu de crezut că toate au un asemenea arsenal de personalităţi (cel puţin 420) care sunt gata în orice moment să se aşeze la cîrma ţării. Este şi mai greu de crezut că sunt atîtea persoane în Moldova care merită să devină ministru, ambasador, preşedinte sau cel puţin deputat în Parlament.
Dacă analizăm guvernarea actuală, vom observa că nici Partidul Comuniştilor nu a avut un asemenea număr de personalităţi în cei 8 ani de conducere, iar guvernul Tarlev şi Greceanîi au fost compuse preponderent de persoane care nu făceau parte din PCRM, aşa numiţii “tehnocraţi”. Cît priveşte Parlamentul sau CMC, fracţiunile comuniştilor nu s-a reţinut printr-un număr mare de personalităţi, ele fiind mai degrabă nişte veritabile “maşini de vot”, care ce-i drept, au lucrat impecabil, fiind conduse în Parlament de dl Stepaniuc şi dna Ostapciuc, iar în CMC de dna Popa. În cazul PCRM putem aprecia calităţile de management, atunci cînd cu resurse umane proprii limitate s-a reuşit preluarea şi păstrarea puterii în mod foarte eficient. Pentru următoarele alegeri PCRM are un atu important: ei nu vor trebui să “reinventeze roata”, deoarece au la dispoziţie echipa de miniştri actuală, care probabil nu va refuza să mai conlucreze cu ei.
În cazul partidelor PL, PLDM şi AMN, niciuna din ele nu are capacitatea de a conduce individual, deoarece fizic nu va putea face faţă cu numărul redus de personal pentru a acoperi toate poziţiile necesare de conducere. Chiar dacă echipa guvernului PLDM va fi aleasă, acest partid va avea o fracţiune parlamentară slabă, la fel ca şi cea din CMC şi practic nu va putea pretine la alte funcţii importante. Chiar dacă PL intră masiv în parlament, ei rămîn practic fără persoanele importante din CMC şi va trebui să aleagă între a conduce Chişinăul şi a fi deputat în Parlament. Am dubii că PL va mai avea şi suficiente persoane pentru executiv. AMN are o experienţă bogată în Parlament şi pretinde şi la Preşedinţie, dar nu pare să aibă o echipă suficient de mare pentru diplomaţie şi executiv. Un atu important al AMN este totuşi conducerea în teritorii.
Concluzia este că AMN, PL şi PLDM ar putea conduce, dar avînd un program unic şi o echipă unită, astfel ei ar putea uşor gestiona şi oraşul Chişinău, centrele raionale, Parlamentul, forma Guvernul şi delega persoane pentru funcţia de ambasadori.
PD şi PSD în opinia mea nu sunt partide care pot conduce ţara (din punct de vedere al personalului, la fel ca şi altele), doar că ele au şi şanse mai mici de a trece în parlament. Asul din mîneca PD-ului este posibilitatea lor e a-şi impune candidatura lui Valeriu Bulgari în funcţia de prim-ministru în cazul în care nici PCRM, nici cele 3 partide liberale nu vor putea forma majoritatea.
Reieşind din numărul mic al populaţiei din Republica Moldova, dar şi din faptul că nu există o experienţă democratică a creşterii personalităţilor în interiorul structurilor de partid, consider că experienţa României ar fi cea mai indicată pentru a fi preluată în cazul nostru. În ţara vecină, partidele s-au consolidat după mai bine de 15 ani în 3 partide importante: unul de stînga PSD, unul de dreapta PDL şi unul liberal PNL. Desigur, există şi alte partide, dar electoratul deja nu le votează deoarece au coinştentizat că ele nu pot veni la guvernare şi au doar un caracter populist (Partidul România Mare sau Partidul Noua Generaţie).
Cine a comentat recent?