Acasă > Analize alternative > Analiză alternativă la sondajul pre-electoral

Analiză alternativă la sondajul pre-electoral

http://unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=8016

Am fost plăcut surpins să aflu despre un nou sondaj preelectoral care vorbeşte despre preferinţele electorale ale cetăţenilor Republicii Moldova. A fost făcut de IPP, în cadrul Barometrului de Opinie Publică şi sunt sigur că cel puţin pînă la următorul sondaj va fi unul de referinţă în discuţiile dintre cei interesaţi de politică.

Voi încerca să fac o analiză de alternativă a acestor rezultate. În primul rînd sondajul nu mi-a răspuns la o întrebare firească: care este cu adevărat raitingul Uniunii Centriste, conduse de Vasile Tarlev? Dnul Boţan a calificat-o drept una din cele 8 partide candidate la Parlament, în cadrul emisiunii În Profunzime, dar în rezultatele sondajului acest partid nici nu figurează. De asemenea, nu am găsit nici segmentul extrem de stînga sau radical al Ravnopravie şi Patria-Rodina, care are un electorat tradiţional de circa 5% şi după părerea mea ar putea intra în cursa pentru alegerile parlamentare. În aceste condiţii nu înţeleg de ce s-a preferat includerea PNL în dauna altor partide cu un raiting asemănător? Deci, rezultatele sondajului trezesc dubii privind lista de partide propuse respondenţilor pentru alegere. Sunt sigur că în 2009, cetăţeanul de rînd va fi liber să aleagă şi UCM şi PRM şi Ravnopravie şi Patria Rodina ş.a., care în sumă acumulează pînă la vreo 10% din total. Apare logic întrebarea: Aceste 10% vor fi decontate de la PCRM sau proporţional de la toate partidele?

Acum voi încerca să identific mesajele furnizate de acest sondaj:

- PCRM are 47%, deci apare într-o postură de partid în care “cei mai mulţi” au încredere. Acest lucru ar putea face ca o parte din electoratul indecis să hotărască să voteze anume cu Partidul Comuniştilor.

- AMN, PLDM şi PL sunt în postură de partide care trec în mod individual pragul electoral cu 7 pînă la 11%. Astfel, se încearcă a demonstra că aceste partide pot merge în campanie fără a fuziuna şi se încearcă crearea iluziei că toate trei vor trece fără probleme. Astfel, unii alegători deja siguri pe aceste partide ar putea “uita” să voteze, fiind prea siguri de şansa acestor partide de a trece. Acest rezultat cel mai probabil nu este unul care să constituie un imbold pentru crearea unui partid unic de dreapta.

- PD a acumulat 5,9% din “voturi”, ceea ce este un semnal foarte clar că ar avea nevoie de o alianţă cu PSD. În acelaşi timp, raitingul PSD este inferior şi îl plasează în rol de fratele mai mic într-o eventuală fuziune. Acest rezultat probabil vine să accentueaze tensiunea de pe aripa social-democrată, iar un deficit de 0,1% pînă la pragul electoral în alegerile din 2009 îi vor face pe cei din PD să regrete lipsa unei alianţe cu PSD. În acelaşi timp, PSD are nevoie de un efort foarte mare pentru a depăşi pragul electoral de unul singur.

- PPCD rămîne în afara cursei electoale cu 4,9%, deşi datorită unei ponderi mai a celor indecişi ar putea interveni schimbări.

- rolul PNL în cadrul alegerilor ca partid aparte nu este destul de clar, iar raitingul de 0,1% nu-i face faţă, indiferent de sondaj. Deoarece mai sunt trei partide de orientare liberală, există posibilităţi de a alege într-o eventuală fuziune.

În conluzie, am putea fi ademeniţi de ideea că 3 partide de dreapta vor trece singure, iar în realitate poate să fie vorba doar de două. De asemenea ne aşteaptă o luptă sau o împăcare mare între social-democraţi, deoarece altfel există riscul ca niciunul din aceste două partide(PD şi PSD) să nu intre în Parlament. Nu este clar de la cine va “lua” voturi UCM. Cel mai probabil tot pe segmentul centru-stînga, unde doar PCRM se simte confortabil.

Eu cred că raitingul real al PCRM este mai mic, deoarece cei care sunt indecişi, cel mai probabil aşteaptă careva mişcări în cadrul partidelor de dreapta şi de centru, iar cei care doresc să voteze cu PCRM reprezintă un electorat stabil.

  1. octombrie 28, 2008 la 8:06 pm | #1

    Is de acord ca par cam dubioase rezultatele sondajului.

  2. Calin
    octombrie 28, 2008 la 10:41 pm | #2

    Ma mira si pe mine faptul ca PCRM tot mai are inca 47% – cine mai crede in prostiile spuse de ei?
    Chiar shi oamenii de la sate tot sunt dezamagiti, batrinii care sunt electoratul lor de baza.

    A facut cineva vreo statistica legata de cate procente din voturile precedente au fost fraudate, sau nu corespund adevarului?????
    Eu cred ca daca noi am afla cifra reala apoi nu ne vom mai duce la vot – pentru ca e degeaba…si oricum cashtiga acei care au in raioane “suporteri” in comisiile electorale.

  3. diploid
    decembrie 8, 2008 la 1:04 am | #3

    in mintea moldoveanului nu exista notiune de ~dreapta~ sau ~centru~, el nu voteaza pt doctrina ci pt cel care sta in fruntea partidului

    dar stai ca pcrm-ul incepe sa lucreze si sa vezi ce mai ridica salariile la toata lumea in prag de alegeri..

    cert e ca va fi o dificultate la crearea unei majoritati postelectorale.. daca in scrutinul trecut a fost dificil, in scrutinl asta va fi si mai

    partidele de opozitie amn, pl, pldm par sa fie incoruptibile in ce priveste tradarea gen rosca 2005

  1. No trackbacks yet.